PUBLICITATE

publicitate

Home » » FUTSAL: United II și-a aflat adversarul din primul tur al Cupei

FUTSAL: United II și-a aflat adversarul din primul tur al Cupei


FR Fotbal a anunțat programul meciurilor din turul inaugural al Cupei României, ediția 2015-2016. Și în acest sezon clubul United va fi reprezentat de două echipe, I și II. Echipa de liga secundă a clubului va întâlni în primul tur al Cupei o echipe din prima ligă, Galactic Focșani. Meciul este programat pentru duminică, 21 februarie, la Galați.  

În clasamentul la zi din Liga a II-a, satelitul clubului United ocupă locul doi 23 de puncte, iar echipa din Focșani este pe locul 12, penultimul, cu trei puncte din 12 jocuri. La precedenta ediție a Cupei, United II, aflată la prima participare, a părăsit competiția KO în turul doi, după ce a fost eliminată de chiar prima echipă a clubului United.   

Altfel, United 2 a susținut la finalul săptămânii trecute primele meciuri din Liga a II-a din acest an. Echipa condusă de David Asandei a remizat 4-4 cu Colțea Brașov și a învins 7-3 Ceahlăul Piatra Neamț. În urma turneului de la Brașov, United 2 a urcat pe locul 2 în Liga a II-a.
Jika Anda menyukai Artikel di blog ini, Silahkan klik disini untuk berlangganan gratis via email, dengan begitu Anda akan mendapat kiriman artikel setiap ada artikel yang terbit di Creating Website
 
Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. SportGalati.com - All Rights Reserved
Template Modify by Creating Website
Proudly powered by Blogger