PUBLICITATE

publicitate

Home » , » HOCHEI: După victoriile de la Gheorgheni, Dunărea a revenit în fruntea LNH

HOCHEI: După victoriile de la Gheorgheni, Dunărea a revenit în fruntea LNH



La fel ca în fiecare început de an, prima dintre echipele gălățene care a intrat în competiții a fost cea de hochei. Vineri și sâmbătă, la Gheorgheni, Dunărea a jucat meciurile din penultima etapă a turului II, cu cei de la Progym.

În primul meci, vineri, gălățenii au trecut de Progym cu 8-3 (3-2, 4-0, 1-1), iar al doilea a fost câștigat de gălățeni 8-7, după ce primele două reprize au avut aceeași desfășurare 3-2, 4-1, iar repriza a treia a fost câștigată de gazde 4-1.

După ce au câștigat cele șase puncte din meciurile de la Gheorgheni, Dunărea a revenit pe primul loc în Liga Națională de Hochei cu 7 etape duble înainte de finalul sezonului regulat. În 26 de meciuri disputate Dunărea a acumulat 60 de puncte, 20 de victorii, 18 de trei puncte, două de două puncte, 6 înfrângeri, 194 goluri marcate, cele mai multe din LNH, 96 încasate. 

Pe locul doi în LNH sunt cei de la Sport Club Miercurea Ciuc cu 56 de puncte din 25 de jocuri, poziția a treia este ocupată de Corona Brașov cu 42 de puncte din 25 de jocuri, iar ultimul loc care asigură prezența în play-off, locul patru, este ocupat de Steaua București cu 40 de puncte din 26 de jocuri. Progym Gheorgheni este pe locul cinci cu 33 de puncte din 26 de jocuri, iar clasamentul LNH este încheiat de Sportul Studențesc.  

La finalul acestei săptămâni, vineri-sâmbătă, 15-16 ianuarie, se va disputa ultima etapă din turul II. Dunărea va juca la Galați cu Steaua. În celelalte jocuri ale etapei Progym Gheorgheni va juca pe teren propriu cu Corona Brașov, iar Sport Club Miercurea Ciuc va primi replica celor de la Sportul Studențesc. 

Până la meciurile din ultima etapă a turului II, marți, 12 ianuarie, de la ora 18.30, la Brașov, cele două echipe care activează și în Liga Mol, Corona și Sport Club Miercurea Ciuc, vor juca primul meci din etapa curentă, penultima din turului II, al doilea fiind programat pentru 23 februarie.
Jika Anda menyukai Artikel di blog ini, Silahkan klik disini untuk berlangganan gratis via email, dengan begitu Anda akan mendapat kiriman artikel setiap ada artikel yang terbit di Creating Website
 
Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. SportGalati.com - All Rights Reserved
Template Modify by Creating Website
Proudly powered by Blogger