PUBLICITATE

publicitate

Home » , » HOCHEI: Alexandru Popa: ”Vineri am simțit ca avem șansa să închidem semifinala cu o victorie”

HOCHEI: Alexandru Popa: ”Vineri am simțit ca avem șansa să închidem semifinala cu o victorie”

































În cele două jocuri de la Brașov, prin care Dunărea și-a asigurat calificarea, pentru al doilea sezon consecutiv în finala LNH, în poarta gălățenilor a fost Bogdan Alexandru Popa, unul dintre remarcații antrenorului de la Brașov. Portarul sosit în acest sezon de la Sportul, ne-a vorbit despre seria semifinală cu ”lupii”. ”După ce am început perfect primul meci și conduceam cu 3-0 la prima pauză ceva s-a întâmplat, poate ne am relaxat prea repede și am permis Brașovului să ne egaleze și să ducă meciul în prelungiri unde însă experiența jucătorilor noștri din teren au tranșat meciul la loviturile de departajare fără greșeală. Meciul doi a fost similar cu un început bun, dacă nu număram greșeala, cadoul făcut brașovenilor la golul marcat de ei în prima repriză. Din păcate din repriza a doua am cedat inițiativa și tot pe fondul unor greșeli aceștia au preluat conducerea pe care au menținut-o până la final. Deplasarea de la Brașov a avut un obiectiv clar, câștigarea meciului 3 pentru a nu permite gazdelor să conducă la meciuri la ei acasă. Și cu acest obiectiv în minte toată echipa a avut un meci perfect care după multă muncă și dăruire a fost câștigat în prelungiri. Toată echipa a dat totul pe teren joi seara la Brașov și asta ne-a adus și victoria. Vineri am simțit ca avem șansa să închidem semifinala cu o victorie, am dat de o echipa a Brașovului dezamăgită de înfrângerea de joi seara, și cu câteva modificări inspirate ale antrenorului a venit și victoria din meciul 4 unde am avut doi jucători odihniți în formă foarte bună. A fost o semifinala frumoasă. Cu meciuri bune de ambele părți și suntem pregătiți să dăm ce avem mai bun și în finală”, ne-a spus Bogdan Alexandru Popa.
Jika Anda menyukai Artikel di blog ini, Silahkan klik disini untuk berlangganan gratis via email, dengan begitu Anda akan mendapat kiriman artikel setiap ada artikel yang terbit di Creating Website
 
Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. SportGalati.com - All Rights Reserved
Template Modify by Creating Website
Proudly powered by Blogger