PUBLICITATE

Home » » Program ușor pentru Steaua în Liga 1 – să fie oare campionatul deja decis?

Program ușor pentru Steaua în Liga 1 – să fie oare campionatul deja decis?


Cine încă se întreabă care este soarta fotbalului românesc sau care va fii campioana primului eșalon de la sfârșitul acestui sezon, nu trebuie decât să acceseze pagina Program Liga 1.  În următoarele 5 etape Steaua are adversari facili, și la cum au arătat lucrurile până acum, ne putem aștepta ca roș-albaștri să-și mărească în mod decisiv avansul față de urmăritoare.

Vice campioana României poate încheia sezonul normal cu un avantaj de 10-15 puncte fără prea mari probleme. Însă în play-off avansul se va reduce, întrucât punctele tuturor echipelor vor fi împărțite la 2. Indiferent de care vor celelalte 5 cluburi peste linie, Steaua va defila mai mult ca sigur către un nou titlu de campioană.

Cum s-a ajuns aici?










Este bine-cunoscut faptul că fotbalul este corupt la toate nivelurile: de la FIFA la Liga a 4-a din România. Căpușele care au stors toate resursele și toată energia din acest sport au rămas în ultimii ani fără material. Nu mai dorește aproape nimeni să investească într-un sport care te împinge la corupție pentru a-ți putea disputa șansele cât de cât corect.
În perioadă post comunistă din România s-au îmbogățit foarte mulți oameni – unii chiar neașteptat de mult. Fiindcă situația lor devenise atât de bună într-un timp relativ scurt, unii efectiv alegeau să se implice în fotbal pentru a-și umple timpul și orgoliul cu ceva. Alții se foloseau de imaginea pe care și-o puteau forma în fotbal pentru a candida ulterior pentru diverse funcții politice. Existau și unii care efectiv doreau să-și facă noi prieteni, cu care să facă fel și fel de alte afaceri sau mai bine zis combinații.
După ce criza economică a tulburat serios soarta multora, lucrurile s-au schimbat. Parcă toți acei patroni mari și tari, care se întreceau altădată în investiții, începeau să-și plângă de milă și să pretindă avantaje de la primărie și de la stat. În câțiva ani, aproape toate acele personaje pitorești au dispărut din peisajul fotbalistic: fie pentru că au intrat la închisoare, fie pentru că au rămas fără bani.

Mai este ceva de făcut? 














Bineînțeles că da. Întotdeauna există soluții, chiar și dacă acestea pot presupune o perioadă de sacrificii. În momentul de față, singura soluție viabilă pare să fie inspirată din celebra zicală: „faci doi pași înapoi, pentru ca ulterior să poți face unul înainte”.
Restructurarea totală a sistemului nu trebuie inventată de vreun salvator mesianic. Trebuie să cercetăm istoria și să descoperim ce au făcut alții care s-au confruntat cu astfel de probleme în trecut și care au reușit după ani de zile să iasă în fața datorită strategiei alese.
Ca și punct de plecare, șefii fotbalului românesc se pot inspira din formatul MLS – campionatul de fotbal de top din Statele Unite ale Americii. Acolo, toate echipele se pot auto-finanța iar liga controlează și distribuie mare parte din fonduri. În plus, datorită condițiilor mai stricte și limitelor de salarii, marea majoritate a jucătorilor sunt recrutați  intern, imediat după încheierea colegiului.
Totul este mult mai transparent și stabilitatea financiară reprezintă piatra de temelie a sistemului fotbalistic American. De ce să nu încercăm să copiem această strategie sau măcar parte din ea și să o aplicăm în Liga 1?

Jika Anda menyukai Artikel di blog ini, Silahkan klik disini untuk berlangganan gratis via email, dengan begitu Anda akan mendapat kiriman artikel setiap ada artikel yang terbit di Creating Website
 
Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. SportGalati.com - All Rights Reserved
Template Modify by Creating Website
Proudly powered by Blogger