Home » , , » HOCHEI: Dunărea a câștigat șase puncte în deplasarea de la Miercurea Ciuc

HOCHEI: Dunărea a câștigat șase puncte în deplasarea de la Miercurea Ciuc



Vineri și sâmbătă, la Miercurea Ciuc, hocheiștii de la Dunărea au susținut două meciuri cu miză dublă, meciuri în care punctele contau în Campionatul Național cât și în Liga Mol. Cele două echipe și-au ”împărțit” victoriile și punctele, Dunărea s-a întors la Galați cu șase puncte, trei în Campionatul Național, trei în Liga Mol, după victoria 2-1 (0-1, 2-0, 0-0) de sâmbătă, iar harghitenii au luat celelalte șase puncte după victoria de vineri 5-2 (1-0, 4-2, 0-0). 

Cu două etape duble înainte de finalul returului I din Campionatului Național Dunărea este pe locul patru cu 26 de puncte din 16 jocuri, la egalitate de puncte, dar și un joc mai puțin, cu Progym Gheorgheni, echipa de pe locul trei. Corona Brașov conduce în CN cu 41 de puncte din 15 jocuri, SC Miercurea Ciuc este pe locul doi cu 29 de puncte din 15 jocuri, iar Steaua Rangers este prima sub locurile de play-off cu 16 puncte din 17 jocuri.   

În Liga Mol Dunărea este pe locul nouă, primul sub locurile care asigură prezenta în play-off, cu 24 de puncte din 21 de jocuri, la două puncte, și un joc în plus, față de echipa de pe locul opt Fehervari Titanok. 

Pentru Dunărea urmează alte două meciuri cu miză dublă, Campionatul Național și Liga Mol. Luni, și marți, 21-22 noiembrie, de la ora 18.00, gălățenii vor întâlni, la Patinoarul ”Dunărea”, liderul CN, Corona Wolves Brașov.
Jika Anda menyukai Artikel di blog ini, Silahkan klik disini untuk berlangganan gratis via email, dengan begitu Anda akan mendapat kiriman artikel setiap ada artikel yang terbit di Creating Website
 
Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. SportGalati.com - All Rights Reserved
Template Modify by Creating Website
Proudly powered by Blogger