PUBLICITATE

publicitate

Home » , » BASCHET: Fetele de la Phoenix debutează miercuri în Cupă

BASCHET: Fetele de la Phoenix debutează miercuri în Cupă



După ce au disputat 14 etape din campionatul intern echipele din LNBF vor debuta în cealaltă competiție în care sunt angrenate, Cupa României. Între 4 și 8 ianuarie, sunt programate meciurile din turul inaugural al competiției, optimi de finală. Echipa de fete a clubului Phoenix, semifinalista sezonului trecut, va juca în optimi cu fetele de la Baschet Teleorman Alexandria. Meciul tur este programat pentru miercuri, 4 ianuarie, în Teleorman, la Alexandria, iar returul peste patru zile, duminică, 8 ianuarie, la Galați. 

După pozițiile celor două echipe din ierarhia LNBF Phoenix pornește ca favorită la calificarea în primele opt echipe din Cupă. Echipa pregătită de Eugenio Rodrigues ocupă locul cinci în clasament cu 21 de puncte, din 14 jocuri, 7-7, victorii-înfrângeri, în timp ce echipa din Teleorman ocupă locul opt, din zece, în LNBF cu 17 puncte, din 13 jocuri, 4-9, victorii-înfrângeri. De altfel, Phoenix a câștigat cele două întâlniri directe din acest sezon 68-59 la Galați, în tur, și 84-71, în retur, la Alexandria. 

Sezonul trecut Phoenix a înregistrat cea mai bună performanță din cele trei ediții ale Cupei la care a participat. Echipa pregătită, și atunci, de Eugenio Rodrigues a jucat în semifinalele Cupei, în cadrul turneului final de la Brașov, cu Olimpia Brașov, și a pierdut 55-72 jocul cu Olimpia.  

După etapa de Cupă fetele de la Phoenix vor reveni la meciurile din Liga Națională, iar sâmbătă, 14 ianuarie, vor juca în etapa a 15-a din LNBF la Satu Mare cu echipa locală CS Municipal.     
Jika Anda menyukai Artikel di blog ini, Silahkan klik disini untuk berlangganan gratis via email, dengan begitu Anda akan mendapat kiriman artikel setiap ada artikel yang terbit di Creating Website
 
Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. SportGalati.com - All Rights Reserved
Template Modify by Creating Website
Proudly powered by Blogger