PUBLICITATE

publicitate

Home » » FOTBAL: Fetele de la FC Universitatea primesc vizita liderului în prima etapă din retur

FOTBAL: Fetele de la FC Universitatea primesc vizita liderului în prima etapă din retur

foto: Liviu Pazargic


În Liga I, liga secundă, de fotbal feminin sunt programate să se dispute duminică, 12 martie, meciurile din etapa a 8-a, prima din retur. De la ora 11.00, pe stadionul ”Siderurgistul”, FC Universitatea va primi replica liderului neînvins al seriei, Universitatea Alexandria. 

După ce au disputat meciurile din tur universitarele gălățene sunt pe locul 5 în clasamentul seriei I din Liga I. În cele 7 jocuri disputate gălățencele au acumulat 7 puncte, golaveraj 26-21. Universitatea din Alexandria conduce în Liga I după meciurile din tur cu 21 de puncte, maximum, fără înfrângere în acest sezon. Meciul de la Alexandria, din tur, a  fost pierdut de echipa gălățeană 1-4. Universitatea Alexandria a susținut deja un meci oficial în acest an. Echipa din Alexandria a eliminat din Cupa României, în faza optimilor de finală, cu scorul 7-6, după loviturile de departajare, Real Craiova, echipa care activează în Superliga, prima ligă feminină.

Jocul de duminică va fi arbitrat de Dorin Burloiu, din Galați, iar la cele două linii vor fi: Florin Alexandru Vișan, din Galați, și Florin Iftode, din Târgu Bujor, județul Galați.

În pauza competițională FC Universitatea și-a menținut ritmul în cadrul unui turneu de futsal cu echipa sub 17 ani, detalii aici, a susținut un meci de verificare cu Onix Râmnicu Sărat încheiat la egalitate 2-2, detalii aici, iar lotul cu care abordează returul a fost prezentat în cadrul unui meci demonstrativ cu SC Oțelul, detalii aici. Lotul cu care FC Universitatea abordează returul poate fi văzut aici, iar programul meciurilor din retur poate fi văzut aici.
Jika Anda menyukai Artikel di blog ini, Silahkan klik disini untuk berlangganan gratis via email, dengan begitu Anda akan mendapat kiriman artikel setiap ada artikel yang terbit di Creating Website
 
Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. SportGalati.com - All Rights Reserved
Template Modify by Creating Website
Proudly powered by Blogger