PUBLICITATE

publicitate

Home » » FUTSAL: United întâlnește vicecampioana în semifinalele Ligii I

FUTSAL: United întâlnește vicecampioana în semifinalele Ligii I



După ce a eliminat Spicom Sfântu Gheorghe, cu socrul general 2 - 0, în primul tur al play-off-ului Ligii I, câștigătoarea sezonului regulat, United Galați,  a obținut calificarea în turul următor al primei ligi de futsal - semifinale. 

În penultima fază a campionatului Ligii I United va juca, la fel ca sezonul trecut, cu Informatica Timișoara, echipa care a terminat sezonul regulat pe locul 4. Informatica a obținut calificarea în semifinale după ce a eliminat, cu același scor general 2 - 0, Dunărea Călărași. După ce la Călărași Informatica a învins, scor 6 - 0, în meciul doi al seriei, de la Timișoara, Informatica s-a impus, scor 6 - 1, și a obținut calificarea în semifinalele Ligii I. 

La fel ca în faza sferturilor de finală, în semifinale se joacă după sistemul - cel mai bun din trei jocuri - meciul decisiv, dacă va fi cazul, se va juca la Galați, datorită clasării superioare a gălățenilor de la finalul sezonului regulat. Seria va debuta la Timișoara, în acest weekend, urmând ca meciurile doi, și trei, să se dispute la Galați, Sala Sporturilor ”Dunărea”. 

În prima parte a campionatului, sezonul regulat, cele două echipe și-au câștigat meciurile de pe teren propriu. În tur, la Timișoara, Informatica s-a impus, scor 3 - 0, iar la Galați, United a câștigat cu scorul 4 - 3. Dacă United este una dintre echipele obișnuite cu meciurile din fazele finale ale Ligii I, echipa din Timișoara este la al doilea sezon de existență în futsalul din România și este vicecampioana României, cât și câștigătoarea actualei ediții a Cupei României. Sezonul trecut Informatica a pierdut finala campionatului cu City'us Târgu Mureș, cu scorul general 2 - 0. 

United și Informatica Timișoara s-au întâlnit și sezonul trecut, 2015 - 2016, în aceeași fază a competiției - semifinale. Timișorenii au mers mai departe în finală cu scorul general 2 - 1. După ce United a deschis seria, la Galați, cu o victorie 3 - 0, Informatica a câștigat, scor 5 - 2, meciul doi al seriei, de la Timișoara, iar în meciul decisiv, disputat la Timișoara, a fost câștigat de Informatica cu socrul 4 - 1. Sezonul trecut la finalul primei părți a campionatului situația era inversată, United a încheiat pe locul patru, în timp ce Informatica a câștigat sezonul regulat.   
Jika Anda menyukai Artikel di blog ini, Silahkan klik disini untuk berlangganan gratis via email, dengan begitu Anda akan mendapat kiriman artikel setiap ada artikel yang terbit di Creating Website
 
Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. SportGalati.com - All Rights Reserved
Template Modify by Creating Website
Proudly powered by Blogger