PUBLICITATE

publicitate

Home » » FUTSAL: United a picat primul test important al sezonului

FUTSAL: United a picat primul test important al sezonului


În etapa a treia din prima ligă de futsal clubul gălățean United, vicecampioana României, a jucat pe teren propriu cu Autobergamo Deva - campioana en titre, prima întâlnire între cele două finaliste de sezonul trecut. Pentru gruparea gălățeană jocul cu Deva a fost primul test adevărat al sezonului, Autobergamo fiind una dintre contracandidatele la titlu. 

Desfășurarea jocului de luni seara din ”Polivalentă” a fost asemănătoare cu finala finalei, meciul cinci din finala sezonului trecut, câștigătoare fiind tot echipa din Deva, scor 2 - 6,. La pauză s-a intrat la egalitate, scor 1-1. Deva a ratat prima ocazie importantă a meciului, United a răspuns prin încercările lui Cireș și Lașcu. la jumătatea reprizei inaugurale gălățenii au solicitat penalty la o fază în care a fost implicat Burdujel. În minutul 12 al jocului echipa din Deva a acumulat cinci greșeli, iar la fiecare a șasea greșeală urma să fie sancționată cu lovitură de la zece metri. Chiar dacă erau în penalizare devenii riscă și scot portarul cu cinci minute înainte de pauză. Tactica antrenorului spaniol s-a dovedit eficientă, cu 5.38 minute rămase de jucat din prima repriză oaspeții au deschis scorul prin gălățeanul Florin Ignat, cel care îndeplinește și funcția de antrenor secund. În finalul reprizei United forțează egalarea, Andrei Crăciun în pune la grea încercare pe Petrișor Toniță, ocaziile echipei gălățene s-au concretizat cu 21 de secunde înainte de pauză prin golul marcate de Kailon Borges din pasa celuilalt brazilian Guilherme Varela.  

Imediat la reluare, minutul 22, Deva a trecut din nou în avantaj, după ce Cireș a pierdut mingea în preajma propriului careu. La fel ca în prima parte antrenorul spaniol al echipei din Deva a scos portarul, deși gruparea din Deva se afla în avantaj. United a revenit în joc, brazilienii Borges și Varela au colaborat și la golul de 2 - 2 marcat de primul în minutul 25. Deși au jucat fără portar timp de minute bune pe faza de atac oaspeții au avut noroc și au scăpat fără gol primit. Cel mai aproape de a-i taxa a fost portarul Wellingotn, acesta a trimis spre poarta goală din propriul care, dar Dumitru Mimi Stoica, jucătorul cu tricou distinctiv de portar, a împins mingea în corner la limita careului. În minutul 31 al jocului United a beneficiat de o lovitură liberă în apropierea suprafeței de pedeapsă a oaspeților, însă  echipa din Deva a recuperat mingea și a marcat pentru 3 - 2 în urma unui contraatac fulger. În ultimele cinci minute ale jocului Deva a mai marcat de trei ori, Alpar Csoma a înscris pentru 4 - 2, cu toată opoziția portarului Wellington Silva, Paulo Fereira a marcat pentru 5 - 2 în poarta goală, Andrian Lașcu a preluat sarcini de portar, iar tabela a fost închisă cu 1.27 înainte de final de Robert Matei.        

United: Wellington Silva, Andrei Dinicuță - portari;

Constantin Burdujel, Andrian Lașcu, Octavian Cireș, Kailon Borges, Andrei Apostol, Andrei Crăciun, Bogdan Covaci, Guilherme Varela, Robeert Crișan, Alin Nica. Antrenor: Cosmin Gherman.
Jika Anda menyukai Artikel di blog ini, Silahkan klik disini untuk berlangganan gratis via email, dengan begitu Anda akan mendapat kiriman artikel setiap ada artikel yang terbit di Creating Website
 
Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. SportGalati.com - All Rights Reserved
Template Modify by Creating Website
Proudly powered by Blogger