Florin Nini: ”Invităm suporterii să vină cu o jucărie pe care să o dăruim din suflet, cu suflet, pentru copii Galațiului”

39
























Președintele CS Phoenix Galați, Florin Nini, a vorbit la Lider Sportiv, Pro FM Lider FM, despre coordonatele acțiunii de duminică, 3 decembrie, de al meciul cu CSU Sibiu ”O jucărie, un zâmbet”. ”Este a cincea ediția a acțiunii ”O jucărie, un zâmbet”. Noi avem o colaborare foarte strânsă cu cei de la Fundația Familia, acolo sunt 50 de copii, dacă nu chiar și mai mult, cărora le dăm cadouri, și nu numai lor mai sunt și alte orfelinate. Publicul prezent la sală, la semnalul crainicului, să arunce pe parchet cu jucării de pluș, iar copii vor primi aceste jucării. Considerăm că fotbalul este un fenomen social, trebuie să ne implicăm de fiecare dată când avem ocazia să aducem un zâmbet bucurie în sufletul copiilor. Nu sunt singurele acțiuni pe care le facem, aceasta o mediatizăm de 5 ani. Avem alături de noi un public numeros, oameni care ne-au sprijinit în situațiile mai puțin plăcute. Invităm, cu această ocazie, iubitorii baschetului, suporterii noștri, să vină cu o jucărie pe care să o dăruim din suflet, cu suflet, pentru copii Galațiului”, a spus Florin Nini.
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal