Home » , , » Alexandru Ciobanu: ”Este mai mult decât lăudabil ce au făcut suporterii”

Alexandru Ciobanu: ”Este mai mult decât lăudabil ce au făcut suporterii”

Inițiativa suporterilor de a reînvia spiritul Oțelului a fost comentată la Lider Sportiv, Pro FM Lider FM, de actualul antrenor principal al echipei, fost junior al Oțelului, Alexandru Ciobanu. ”Este mai mult decât lăudabil ce au făcut suporterii, cei care susțin această echipă. Avem un număr mare de susținători la stadion, nu putem decât să ne înclinăm, să le mulțumim pentru că au ținut viu acest brand, aceste culori ale Oțelului Galați. Noi am crescut în Galați cu Oțelul, când spuneai Galați toată lumea spunea de Oțelul prima dată”, a spus Ciobanu.

Tehnicianul gălățean a mai spus că numele Oțelul impune respect, echipa find tratată altfel de către adversare. ”Chiar le-am spus băieților, oricine joacă cu noi se va transforma într-o altă specie, toți vor să câștige cu noi. Oțelul Galați este un club de tradiție care a reușit mari performanțe. Nu mai spunem ce s-a întâmplat, dar nu doar aia înseamnă Oțelul. Oțelul Galați înseamnă mai mult, este un club cu tradiție, care a avut rezultate. La acest club au jucat mai jucători, acest club a crescut mari jucători în propria pepinieră.  Toată lumea când joacă cu altcineva mai bun vrea să se autodepășească, să dovedească că este mai bun”.

”Vreau să felicit suporterii noștri, pentru că au venit după noi în deplasări lungi și au susținut echipa, iar asta s-a văzut, s-a resimțit în rândul jucătorilor. Ai un anumit respect când vezi ca oamenii vin și te susțin, pentru culori, pentru tine, prezența suporterilor responsabilizează mai mult. Victoriile aduc victorii, lumea va aprecia doar în momentul în care va vedea energie pozitivă”, a încheiat Alex Ciobanu.
Jika Anda menyukai Artikel di blog ini, Silahkan klik disini untuk berlangganan gratis via email, dengan begitu Anda akan mendapat kiriman artikel setiap ada artikel yang terbit di Creating Website
 
Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. SportGalati.com - All Rights Reserved
Template Modify by Creating Website
Proudly powered by Blogger