Home » , , » CSU Danubius a pierdut dramatic, în ultima secundă, derby-ul Dunării de Jos

CSU Danubius a pierdut dramatic, în ultima secundă, derby-ul Dunării de Jos


Echipa feminină de handbal CSU Danubius Galați a pierdut dramatic meciul din prima etapă a turului Ligii Florilor. Disputat la Brăila, într-o sală Polivalentă arhiplină, jocul a fost câștigat de gazde cu scorul 20 - 19, cu golul victoriei marcat în ultima secundă de echipa din Brăila. 

După o primă repriză în care a avut o evoluție ștearsă, la pauză Dunărea Brăila avea avantaj de cinci goluri, scor 12 - 7, CSU a revenit spectaculos în partea secundă a jocului. De la 17 - 10, în minutul 37 echipa gălățeană a egalat la 18 cu cinci minute înainte de final, după un parțial  6 - 0, perioadă a jocului în care Elena Șerban a ”închis” poarta. Gălățencele au preluat conducerea, scor 18 - 19, prin Elena Livrinikj, cu puțin peste două minute înainte de final, gol marcat în inferioritate numerică, Nicoleta Safta a fost jucătoarea ce a părăsit terenul două minute după o eliminare la banca gălățeană. Cu un minut și jumătate înainte de final Brăila a egalat, însă echipa gălățeană a avut șansa victoriei. În ultimele secunde ale meciului Danubius a avut atacul la finalizare a ajuns extrema Andreea Mihart însă tânăra de 19 ani a trimis în bară, pe contraatac Brăila a marcat golul victoriei în ultima secundă. 

În prealabil, când mai erau 30 de secunde de jucat, Vali Costea a cerut time - out. ”Cu toate că în ultimele 20 de secunde am cerut time - out, le-am spus să nu arunce la poartă, să stea acolo. Lipsa de experiență își spune cuvântul, este o jucătoare tânără, de 19 ani, care din păcate tot meciul nu a aruncat la poartă, s-a trezit acum să arunce”, a spus la finalul meciului antrenorul de la Danubius Vali Costea. 

Înfrângerea de la Brăila este a zecea pentru CSU Danubius în LNHF, în clasament gălățencele sunt pe locul 10 cu 12 puncte din 14 jocuri. Pentru CSU Danubius urmează meciul de la Slobozia, locul 12, 10 puncte, 3 februarie. 
Jika Anda menyukai Artikel di blog ini, Silahkan klik disini untuk berlangganan gratis via email, dengan begitu Anda akan mendapat kiriman artikel setiap ada artikel yang terbit di Creating Website
 
Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. SportGalati.com - All Rights Reserved
Template Modify by Creating Website
Proudly powered by Blogger