Home » , » Declinul fostei campioane. Dunărea a încheiat sezonul regulat în afara locurilor de play-off!

Declinul fostei campioane. Dunărea a încheiat sezonul regulat în afara locurilor de play-off!




După trei sezoane încheiate cu trofeu câștigat, hocheiștii de la Dunărea au rămas în afara locurilor de play-off din actuala ediție a Campionatului Național de Seniori. Meciul ultimei șanse de calificare în semifinalele competiției interne a fost pierdut de Dunărea, scor 3 - 5, cu cei de la Corona Brașov. 

La prima pauză cele două echipe au intrat la egalitate, scor 1 - 1. ”Lupii” au deschis scorul rapid, în minutul trei, în finalul unui moment de superioritate numerică. Dunărea a egalat în minutul 15, gol marcat de fundașul Orban din pasa unui alt fundaș, Hildebrand Szabolcs, egalarea a venit după ce Anton Popa a rata o șansă importantă de a marca în urma unui contraatac. În partea secundă oaspeții s-au impus cu scorul 2 - 0. La scorul 1 - 1 Dunărea a irosit o altă șansă importantă de a marca prin același Anton Popa, Polc a respins acrobatic. În finalul treimi rotația scurtă a gălățenilor, trei linii incomplete, s-a scurtat cu încă un jucător Orban Szilard a ieșit accidentat la umăr. Repriza secundă a fost încheiată de Dunărea cu 50 de secunde de dublă superioritate, fără efect pe tabelă. În ultima parte Dunărea a mai marcat de două ori, Szocs pentru 3 - 2, imediat Corona a punctat pentru 4 - 2, și Andriy Butochnov, golul de 3 - 5. În ultimele nouă minute ale jocului Dunărea a mai pierdut un jucător Pal Zsombor a fost eliminat, pedeapsă de rea conduită. 

Dunărea: Bogdan Alexandru Popa, Lazslo Arnold - portari; Ciprian Țapu, Valentyn Aleksiuk - Hildebrand Szabolcs, Orban Szilard - Pal Zsombor, Antal Elod - fundași; Anton Cristian Popa, Sergy Chernenko, Mykola Kolyada - Andriy Butochnov, Adrian Irimia, Anton Butochnov - Szocs Szabolcs, Lorincz Levente, Donatas Kumeliauskas - atacanți. Antrenor: Vitali Donika

Meciul cu Corona a fost ultimul din sezonul regulat pentru Dunărea. Prima parte a Campionatului Național a fost încheiată de echipa gălățeană pe locul cinci în afara celor patru locuri care asigură prezența în semifinale. Pentru Dunărea urmează meciurile de stabilire a clasamentului, locurile 5 - 6, cu Sportul Studențesc
Jika Anda menyukai Artikel di blog ini, Silahkan klik disini untuk berlangganan gratis via email, dengan begitu Anda akan mendapat kiriman artikel setiap ada artikel yang terbit di Creating Website
 
Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. SportGalati.com - All Rights Reserved
Template Modify by Creating Website
Proudly powered by Blogger