Home » , » FOTBAL: Fetele mai vrednice decât băieții. În ligile secunde feminine se joacă în weekend!

FOTBAL: Fetele mai vrednice decât băieții. În ligile secunde feminine se joacă în weekend!

foto: AFC Universitatea Galați

Chiar dacă Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a decis amânarea meciurilor din Liga a III-a,  liga masculină, nu același lucru a fost făcut și cu meciurile în care sunt angrenate echipele feminine. Astfel, cu toate codurile anunțate de ANM și temerile băieților de a juca pe terenuri improprii, fetele de la FC Universitatea se vor încumeta și vor juca primele etape din ligile secunde din acest an. 

Clubul gălățean va fi implicat în această săptămână în competiții cu ambele echipe de senioare. Cele două echipe FC Universitatea vor juca duminică, 25 martie, la Craiova, Centrul Turistic pentru Agrement și Sport Dolj, cu echipele satelit ale clubului Real Craiova. Prima dată, dis de dimineață, de la ora 9.00, vor juca ”panterele” de la echipa secundă, cu Real 3 Craiova, urmând ca de la ora 11.00, să evolueze și fetele de la echipa de senioare. 

Satelitul FC Universitatea este pe locul șase în clasamentul seriei I din Liga a III-a cu șase puncte din șapte locuri disputate, în timp ce Real 3 Craiova este pe locul cinci cu două puncte mai mult decât echipa gălățeană.

Prima echipă de la FC Universitatea revine la jocurile din Liga a II-a din postura de lider în seria I. Universitarele sunt la egalitate de puncte, 19 din 7 jocuri, cu echipa de pe locul doi, Selena Constanța, gruparea din Constanța este și principala contracandidată la locul care asigură promovarea în Liga I.  Jocul liderului se va disputa în devans, în cadrul etapei a 11-a din liga secundă, seria I

Pentru cele două jocuri Comisia de Arbitri a delegat o singură brigadă de arbitri. La centru în cele două jocuri va fi Marius Daniel Bădoiu, iar asistenții jocurilor vor fi: Pompiliu Costinel Barbu și Cristian Daniel Ilinca - toți din Craiova.
Jika Anda menyukai Artikel di blog ini, Silahkan klik disini untuk berlangganan gratis via email, dengan begitu Anda akan mendapat kiriman artikel setiap ada artikel yang terbit di Creating Website
 
Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. SportGalati.com - All Rights Reserved
Template Modify by Creating Website
Proudly powered by Blogger