”Panterele negre” reiau duminică lupta pentru promovarea în prima ligă

68

 
FC Universitatea Galați, singurul club de fotbal feminin din regiune, revine duminică la jocurile din  cele două ligi naționale în care este angrenată. Duminică, 25 martie, echipele FC Universitatea vor juca în cuplaj pe terenul celor de la Real Craiova. 

În pauza dintre tur și retur conducătorii grupării gălățene au făcut totul posibil pentru a fortifica lotul, în acest sens s-au realizat patru transferuri importante, achiziții care să ajute la îndeplinirea obiectivului, promovarea în eșalonul de elită al fotbalului feminin din România. În această iarnă lotului ”panterelor negre” i s-au alăturat internaționalele moldovence: Olga Cuşinova, 32 de ani, jucătoare sosită de la Agarista Anenii – Noi, Irina Topal, 19 ani, sosită de la CS Noroc Nimoreni, Anastasia Sivolobova, 19 ani, ultima oară la FC Belceanka, dar și Elena Răduc, jucătoare sosită de la campioana CFF Olimpia Cluj – Napoca, care în trecut a mai evoluat la Galați, pentru FC Oțelul.

”Împreună cu colegul meu, Gabi Călinescu,
ne-am dorit foarte mult să întărim această echipă și cu aceste patru
transferuri din iarnă
, considerăm că am bifat acest obiectiv. Cu
siguranță că Elena, împreună cu Olga, Irina și Anastasia, vor dubla
calitatea jocului, deja ridicată de către primele venite în acest sezon:
Nica, Prisăcari și Bențoiu. Le uram bun venit și să lupte pentru Galați
așa cum o facem toși la această echipă”
, ne-a spus vicepreședintele Alexandru Carcaș despre campania de transferuri din această iarnă.  

Chiar dacă s-au realizat transferuri importante pentru îndeplinirea obiectivului, clubul gălățean se confruntă cu probleme financiare, cei doi oameni din conducere au făcut eforturi financiare mari pentru a menține echipa în formula actuală.  Din decembrie până în prezent, eu și
colegul meu, am investit la echipa în jur de 30.000 de lei, am realizat
diverse împrumuturi pentru a ține echipa în formula asta.
Anul trecut am primit finanțare 150.000 de lei și am oferit tot ce a
depins de noi, considerăm că am administrat bugetul foarte bine, motiv
pentru care am ajuns în situația asta.
Jucătoarele noastre merită mai mult de atât, des sunt întrebat de ele
care e diferența dintre o sportiva care face performanță la fotbal
feminin și alta la baschet, volei sau handbal. Uneori ocolesc răspunsul
și le spun că șansa noastră e să oferim din ce în ce mai mult ca să
ajungem unde ne-am propus.
Majoritatea fetelor sunt din Galați, sau din județul nostru, motiv
pentru care trebuiesc apreciate și recompensate pe măsura rezultatelor”,
ne-a declarat Gabriel Călinescu, președintele de la FC Universitatea. 

În prima etapă din retur cele două echipe ale clubului gălățean vor  la Craiova, cu cele două echipe satelit ale clubului Real Craiova, duminică, 25 martie. Prima dată pe terenul de la Centrul Turistic pentru Agrement și Sport Dolj vor juca ”panterele mici” cu Real 3 Craiova, de la ora 9.00, iar de la ora 11.00, liderul ligii secunde va întâlni Real 2 Craiova. Pentru cele două jocuri Comisia de Arbitri a delegat o singură brigadă de arbitri. la centru în cele două jocuri va fi Marius Daniel Bădoiu, iar asistenții jocurilor vor fi: Pompiliu Costinel Barbu și Cristian Daniel Ilinca – toți din Craiova.    

FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal
FotbaLucas - Revista copiilor indragostiti de fotbal