Home » » Lupta adevărată la promovare abia acum începe! Care sunt șansele Oțelului de a promova

Lupta adevărată la promovare abia acum începe! Care sunt șansele Oțelului de a promova



Deși startul returului de campionat din Seria I a Ligii a III-a nu a fost favorabil celor de la Suporter Club Oțelul Galați, situația la zi a clasamentului nu este atât de neagră pe cât pare la prima vedere.
Dacă ținem cont de faptul că după startul mai greoi, în care Oțelul n-a scos decât două puncte în jocurile cu Odorheiu și cu Focșani, situația actuală se prezintă chiar bine, având în vedere că șansele pot deveni chiar foarte mari după etapa din acest weekend. În momentul de față Aerostar Bacău este pe primul loc, cu 52 de puncte din 21 de partide disputate, urmată de către SC Oțelul (21 de meciuri) și Miercurea Ciuc (20), ambele cu câte 46 de puncte.

Sâmbătă, prima finală


Prima finală pentru Oțelul este chiar sâmbătă, 21 Aprilie, la Târgu Secuiesc, acolo unde va avea parte de un adversar mobilizat suplimentar în duelul cu KSE. Prima condiție ca Oțelul să păstreze șanse importante de a promova este să-și câștige meciul. A doua condiție pentru a crește substanțial șansele este ca Miercurea Ciuc să o învingă pe teren propriu pe Aerostar Bacău. În cele din urmă se dovedește că-i un lucru benefic pentru Oțelul că mai e o altă echipă aflată în lupta pentru primul loc în afara liderului - Miercurea Ciuc. Cu un lot suficient de valoros pentru a reuși să o învingă pe Aerostar, plus motivație financiară din partea propriei conduceri.


Poate Oțelul să câștige tot?


În cazul în care se îndeplinesc condițiile mai sus menționate, victorie Oțelul la KSE, victorie Miercurea Ciuc pe teren propriu cu Aerostar, atunci echipa suporterilor este la mâna propriilor rezultate pentru a obține promovarea! Un astfel de scenariu părea foarte greu de crezut după startul returului, însă nu este deloc departe de realitate. Abia apoi apare întrebarea dacă Oțelul va putea să câștige tot, inclusiv pe terenul celor două contracandidate.


Cu fanii alături!


Un aspect important, pentru a reuși să facă tot ceea ce ține de propria putere de a câștiga toate meciurile până la final, este sprijinul suporterilor indiferent de forma pe care fanii o pot arăta pentru Oțelul. Așa cum s-a dovedit în anii de glorie ai Oțelului, totul s-a realizat cu suporterii alături, indiferent că a fost vorba de performanțe de vis sau momente grele.


Articol realizat de Marian Săvăstru
Sursa foto: Sorin Pană/ Sportul Ilustrat
Jika Anda menyukai Artikel di blog ini, Silahkan klik disini untuk berlangganan gratis via email, dengan begitu Anda akan mendapat kiriman artikel setiap ada artikel yang terbit di Creating Website
 
Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. SportGalati.com - All Rights Reserved
Template Modify by Creating Website
Proudly powered by Blogger