Home » » Vitor Costa: ”Am fost în opt ţări din Europa şi nu numai, dar aşa ceva nu am mai văzut”

Vitor Costa: ”Am fost în opt ţări din Europa şi nu numai, dar aşa ceva nu am mai văzut”

foto: Sorin Pană / Sportul Ilustrat
În ultimul meci al sezonului regulat de futsal vicecampionii de la United au învins, scor 10 - 0, Informatica Timișoara. Clubul din Timișoara a trimis la Galați o rotație scurtă, formată din juniori, care nu a făcut față până la finalul jocurilor din cauza accidentărilor. Tehnicianul de la United, Vitor Hugo Costa, a declarat că deși activează în futsal de mai mulți ani, nu a mai întâmpinat o situația precum cea de sâmbătă seara.  ”Am pregătit meciul cu seriozitate de două săptămâni pregătim acest meci, să jucăm cu Timișoara, cu echipa principală.  Au trimis juniorii și-au bătut joc de acești copii, nici nu au dus meciul până la capăt. Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat, și-au bătut joc, sper să se schimbe ceva. La sfârșit noi am câștigat cele trei puncte, asta ne-am dorit, și terminăm sezonul regulat pe locul doi. Sunt trist, pentru că iubesc futsalul şi nu am mai văzut așa ceva. Am jucat ca profesionist 15 ani, am şapte ani ca antrenor, am fost în opt ţări din Europa şi nu numai, dar aşa ceva nu am mai văzut. Îmi cer scuze publicului pentru că a venit să vadă spectacol și nu a fost”, a spus Hugo Costa.

Andrei Apostol, unul dintre cei mai vechi componenți ai echipei, a declarat că echipa din Timișoara este susținută de Federație, de aceea au venit la Galați în formulă restrânsă. ”Cred că a văzut toată țara pe cine susține Federația, care este respectul unui club antrenat de selecționerul României. Li s-a permis să facă așa ceva, și cu noi și cu alte echipe, le-am spus că sunt echipa susținută de Federație în privința arbitrajelor. Și-au bătut joc de public, de noi. Nici un antrenament nu a fost, pentru că nu poți să te antrenezi în patru contra doi. Chiar dacă veneau cu prima linie noi eram montați, nu scăpau ”vii” de pe teren, cum și în celelalte meciuri cu ei au câștigat o singură dată contra noastră”.
Jika Anda menyukai Artikel di blog ini, Silahkan klik disini untuk berlangganan gratis via email, dengan begitu Anda akan mendapat kiriman artikel setiap ada artikel yang terbit di Creating Website
 
Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. SportGalati.com - All Rights Reserved
Template Modify by Creating Website
Proudly powered by Blogger