Home » , , » CSU Danubius - victorie importantă pentru salvarea directă de la retrogradare

CSU Danubius - victorie importantă pentru salvarea directă de la retrogradare



Victoria importantă pentru handbalistele de la CSU Danubius în încercarea lor de a evita retrogradarea din LNHH. Cu trei etape înainte de finalul sezonului CSU a învins, scor 28 - 19, U Cluj - Napoca - una dintre contracandidate, victorie cu care gălățencele sunt aproape de salvarea directă de la retrogradare. 

Meciul cu U Cluj a început echilibrat, în minutul 5 cele două echipe se aflau la egalitate, scor 5 - 5. Au urmat câteva momente în care clujencele s-au aflat la conducere,însă după 17 minute de joc cele două echipe se aflau la egalitate, scor 8 - 8. Finalul de repriză le-a aparținut gălățencelor, Andreea Taivan și Daciana Balaban au desprins CSU la 10 - 8, Elena Șerban a completat cu câteva intervenții salvatoare, iar la pauză gălățencele au intrat în avantaj de două goluri, scor 15 - 13. Partea secundă a fost fără istoric. Clujul a nu a putut să marcheze în poarta Elenei Șerban decât după 11 minute de joc, timp în care CSU a marcat de cinci ori, scor 20 - 13, ecart de șapte puncte care s-a păstrat pe tot parcursul reprizei secunde. 

În clasament, cu două etape înainte de finalul campionatului, CSU Danubius este pe loc de baraj, locul 11 cu 21 de puncte din 24 de jocuri, patru puncte mai mult decât HCM Slobozia, (17 puncte, 24 de jocuri), echipă care ocupă primul loc direct retrogradabil. Gălățencele sunt la două puncte de locul 10, care asigura salvarea directă de la retrogradabil, ocupat de CSM Slatina cu 23 de puncte, 24 de jocuri. 

Până la finalul sezonul CSU mai are de disputat două jocuri, prima dată gălățencele vor juca pe terenul celor de la HC Zalău, urmând ca Liga Florilor să fie încheiată cu un joc  pe teren propriu cu CSM București.             
Jika Anda menyukai Artikel di blog ini, Silahkan klik disini untuk berlangganan gratis via email, dengan begitu Anda akan mendapat kiriman artikel setiap ada artikel yang terbit di Creating Website
 
Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. SportGalati.com - All Rights Reserved
Template Modify by Creating Website
Proudly powered by Blogger