Home » » Luni începe finala Ligii I. Vitor Costa: ”Am ajuns în finală, mulțumesc lui Dumnezeu, acum visul e mai aproape”

Luni începe finala Ligii I. Vitor Costa: ”Am ajuns în finală, mulțumesc lui Dumnezeu, acum visul e mai aproape”

foto: Sorin Pană / Sportul Ilustrat

Luni și marți, la Sala Sporturilor Dunărea, clubul gălățean de futsal United va începe a treia finală de campionat de istorie. Echipa lui Vitor Hugo Costa va juca cu cealaltă câștigătoare de grupă semifinală Informatica Timișoara. Tehnicianul portughez a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că accederea în ultimul act al Ligii I este un pas important pentru îndeplinirea visului:  ”Știm foarte bine la începutul campionatului aveam obiectiv să ajungem în finală, dar nu poți să câștigi campionatul dacă nu ajungi în finală, primul obiectiv a fost îndeplinit. A fost un drum greu de la început. Eu am ajuns aici acum trei luni, am găsit echipa pe locul patru, obiectivul echipei era să ajungem sus. Știam ce grup avem, un grup extraordinar, am avut încredere de la început. Am ajuns în finală, mulțumesc lui Dumnezeu, acum visul e mai aproape. Avem două meciuri acasă, încercăm și avem încredere că putem să câștigăm. Știți cum se spune, o finală nu se joacă, se câștigă. Asta ne dorim și noi. Anul trecut echipa a fost aproape, de ce nu anul acesta să câștigăm”, a spus Vitor Hugo Csota. 

La meciul de marți, al doilea al seriei, se vor împlini 7 ani de la câștigarea titlului de către Oțelul, după o ”finală” tot cu echipa din Timișoara. Portughezul de pe banca United a declarat că victoria Oțelului, în fața unei reprezentante a Timișoarei, poate fi de bun augur pentru United. ”Dacă e așa poate e un semn bun pentru noi. Sper ca împreună cu publicul și echipa să fim o familie ăsta e secretul nostru. Să fim o familie, să dam totul pe teren, împreună totul să fie pozitiv, ar fi bine să fie pentru noi la fel cum a făcut Oțelul cu Timișoara”, a declarat Vitor Hugo Costa.

Finala United - Informatica este programată să se dispute după sistemul - cel mai bun din cinci jocuri, echipa care acumulează trei victorii va deveni campioană a României. Din postura de campioană a României va juca în UEFA Futsal Champions League 2018/2019.
Jika Anda menyukai Artikel di blog ini, Silahkan klik disini untuk berlangganan gratis via email, dengan begitu Anda akan mendapat kiriman artikel setiap ada artikel yang terbit di Creating Website
 
Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. SportGalati.com - All Rights Reserved
Template Modify by Creating Website
Proudly powered by Blogger