Home » , » ”Experiența a făcut diferența” - în manșa tur a barajului de promovare în Liga a III-a

”Experiența a făcut diferența” - în manșa tur a barajului de promovare în Liga a III-a

sursa foto: Sorin Pană / Sportul Ilustrat

La finalul manșei tur din barajul de promovare în Liga a III-a dintre CSU ”Dunărea de Jos” și CS Făruei, joc câștigat de campioana județului Brăila cu scorul 4 - 0 (2 - 0), antrenorul studenților, profesorul Cătălin Savu, a recunoscut superioritatea adversarilor.

”Din punctul meu de vedere cred că am fost prea cruzi pentru acest meci cu echipă experimentată. Știam că au jucători buni, am încercat să îi contracarăm, dar din păcate am intrat greoi în joc. Emoțiile și-au spus cuvântul, am luat primul gol și ne-a turnat plumb în picioare, iar asta s-a văzut în evoluția noastră, nu am mai făcut jocul nostru de pase, am intrat în jocul lor. Ei au jucat numai lungă, au un atacant senzațional, pe fratele lui Bănel, (Stelică Nicoliță a marcat două goluri și a scos un penalty), plus Bănel, care nu a pierdut absolut nicio minge la mijlocul terenului. Are experiență, s-a văzut, a jucat nenumărate meciuri nu de acest nivel, mult peste acest nivel, și s-a văzut în teren, au fost mai buni, îi felicităm și le urăm succes”, a spus Cătălin Savu. 

Legat de manșa retur a barajului Cătălin Savu a spus că studenții vor merge pentru a îndrepta imaginea șifonată după meciul tur. ”Mergem măcar să spălăm rușinea din meciul tur, cred că altul era rezultatul dacă reușeam noi să înscriem primii. Suntem echipă de moral, știam că dacă primim gol va fi greu să revenim, dar în același timp sperăm că vom marca și noi. Din păcate experiența a făcut diferența la acest meci.  Mergem înainte asta este, nu suntem nici primii nici ultimii. Exceptând, bineînțeles, Oțelul, nici Valea Mărului nu a promovat din prima, nici Lieștiul nu a promovat din prima. Asta este, trebuie să continuăm acest proiect, avem proiectul nostru cu studenți și mergem mai departe”. 

De partea cealaltă fostul internațional Bănel Nicoliță, managerul - jucător al echipei din Făurei a spus: ”De la început am demonstrat cu putem face diferența, atât timp avem jucători cu experiență, mai ales în felul în care am dat dovadă în acestă zi. Ne bucurăm din toată inima că am câștigat la un scor destul de mare, am meritat această victorie și îmi felicit echipa. Tot ce am făcut timp de un an de zile am făcut foarte bine, am câștigat campionatul în Liga a IV-a Brăila cu două etape înainte de final, am demonstrat că putem face față mai departe, în acest meci cred că am meritat victoria”.  
Jika Anda menyukai Artikel di blog ini, Silahkan klik disini untuk berlangganan gratis via email, dengan begitu Anda akan mendapat kiriman artikel setiap ada artikel yang terbit di Creating Website
 
Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. SportGalati.com - All Rights Reserved
Template Modify by Creating Website
Proudly powered by Blogger