Portarul de legendă de la Oțelul, Stelian Bordeianu a fost invitatul ediției din weekend a emisiunii Lider Sportiv, Pro FM Lider FM. În cadrul interviului de la Lider Sportiv tehnicianul gălățean a vorbit despre: falimentul FC Oțelul, începuturile Suporter Club Oțelul, promovarea în Liga a III-a, motivele pentru care nu a mai continuat la echipa suporterilor sau ratarea obiectivului de către SC Oțelul.
– După falimentul FC Oțelul ați participat în mod activ de la proiectul SC Oțelul unde ați preluat funcția de antrenor principal, cum au decurs lucrurile de la bun început ?
– După ce s-a terminat campionatul cu echipa de juniori, eu am rămas în continuare cu echipa de juniori, să-i antrenez, chiar dacă nu eram plătit, oricum nu eram plătit de un an de zile. Am rămas cu ei, i-am antrenat, s-au înfruptat alții din acea echipă, au ajuns vreo cinci pe la Metalosport, doi prin alte părți. Normal copii au plecat, era ceva în ceață, nu se știa. Atunci am primit un telefon din partea Suporter Club Oțelul Galați. Din prima am ridicat mâna că orice se va întâmpla voi rămâne alături de ei. Am mers, am format echipa, cu tot ce am avut eu, inclusiv baza materială: mingile mele, maieuri, tricouri, jucători. Toată echipa fost formată de la A la Z de mine, bineînțeles cu cei care făceau parte din conducerea clubului. Am pornit la drum, mi-am luat o responsabilitate care era foarte mare, intram în neant, nu știam ce va fi. Toată lumea, cel puțin oameni de sport, de fotbal, îmi spunea că nu este nicio șansă, dar m-am băgat cu capul înainte, am făcut o echipă, zic eu frumoasă. Cel mai important că am promovat, în fotbal cel mai mult contează rezultatele. Dar eu cred că am etalat un fotbal destul de bun, joc ofensiv, cea mai mare realizare, cred eu, a fost numărul impresionant de spectatori pe care i-am avut de la primul meci în tribune.
– Cum a fost promovarea în Liga a III-a cu golul de poveste marcat de Robert Ciurea în finalul partidei, golul care a stabilit promovat ?
– A fost o dublă de baraj destul de grea. Lumea spunea că jucăm cu Mirecești, eu o știma echipa, fusesem să o văd de două ori, era o echipă formată din jucători de la Bacău și Iași, pentru că nu avea de unde Mirceștiul să aibă ei jucători din localitate, jucători care jucau la Divizia A, sau B. Cu un an înainte grupul de acolo promovase în altă parte, dar nu s-au înscris în Liga a III-a și s-au mutat cu tot grupul la Mirecști. Era o echipă grea, destul de grea. Ținând cont că nici Oțelul, multă lume face confuzie, nu era Oțelul care câștigase campionatul, era o echipă din Liga a IV-a, Oțelul Galați, ăsta este un lucru foarte important. Ne-am dus la ei, am jucat pe un teren destul de prost, eu știu poate și emoțiile și tracul, dar am pierdut cu 1 -0, fază fixă unde știam că ei sunt periculoși, dar am venit acasă, am remontat cu 9.000 de oameni în tribune, cu suportul publicului. Eu am revăzut de vreo doi – trei ori jocul respectiv, un joc destul de bun, cu multe ocazii. În general noi ne cream destul de multe ocazii, totuși echipa era un pic într-un recul, am stat și am analizat și m-am consultat cu alți oameni de fotbal, inclusiv cu preparatori fizici, s-a văzut trecerea de la terenul sintetic la terenul de iarbă. Noi am vrut să jucăm pe Oțelul, dar trecerea a fost greoaie pentru jucătorii noștri pentru că erau jucători care evoluase numai pe sintetic. S-a văzut noi am avut o cădere după, eu am și explicat, dar oamenii, unii, spuneau că eu încerc să îmi caut scuze. Nu, nu încercam să îmi caut scuze, eu spuneam adevărul. Era diferența prea mare, dar până la urmă a fost un joc frumos, meciul retur, cum nu am mai văzut de la câștigarea campionatului cu atâția oameni în tribună. Cu spectacol, oameni mulțumiți, oameni fericiți, până la urmă fotbalul este pentru suporteri și asta e cel mai important.
– Trebuie să vă căutați scuze după îndeplinirea unui obiectiv ?
– Mai sunt cârcotași pe la fotbal, dacă spui adevărul pe urmă se înțelege altceva. Echipa avea un recul, atunci am spus cam aici ar fi problem trecând de acolo, auzind vorbe că Stelică în cazul unui eșec la promovare îmi caut scuze. Nu, eram cel mai afectat era munca de un an de zile, cred că lumea pe mine m-ar fi arătat cu degetul. Nu cădea bine deloc să nu promoveze, eu eram cel mai interesat din toți. Doar căutam binele echipei, era primordial de a promova. Nu știu ce s-ar fi întâmplat dacă echipa nu promova anul trecut.
– S-a obținut promovarea, dar nu a continuat colaborarea alături de Suporter Club Oțelul Galați, a venit ca o foarte mare surpriză, pentru că Stelică Bordeianu a fost de al început alături de proiectul SC Oțelul
– Normal că dacă nu am mai rămas, înseamnă că eu nu am mai fost dorit. Imediat după ce am promovat au început să se încordeze mușchii pe unii și normal trebuia să stăm la o masă cu suporterii, cum am început, să vedem, avem buget, nu avem buget. De la început mi s-a spus obiectivul este promovarea. Am spus că da, sunt de acord, am întrebat de buget, mi s-a spus că nu știm dacă avem buget, păi și atunci nu îmi pune mie responsabilitatea pe umeri. Atunci au pornit discuțiile, astăzi vorbeam cu unul, mâine vorbeam cu altul, mi s-a părut o lipsă de respect față de mine pentru că nu am stat la o masă rotundă toți care am implicați și a vedea care sunt lucrurile puse cu cărțile pe față, nu de a păcăli pe nimeni. Atunci, normal, eu am avut și eu condițiile mele, clubul prin diferiți oameni au avut condițiile lor, dar nu era vorba la mine de a face un contract cu nu știu ce clauze. Dacă nu mergea treaba eu eram primul care ridicam mâna, dar trebuia să fie lucrurile clare. Eu am mai fost la alte echipe, am plecat că o să promovăm, o echipă avea buget de 20 de miliarde, noi, Politehnica Galați, aveam trei – patru miliarde, era foarte greu. Chiar dacă meciurile directe am făcut 0 – 0 aici și acolo pe întreg sezonul au promovat. De aici a plecat, dacă este buget de a promova. Ei au spus că dacă avem șase miliarde trebuie să promovăm. Trebuie să promovăm, îmi pui obiectivul ăsta să promovăm cu șase miliare, eu zic că nu. De acolo au plecat mai multe, că aș fi cerut bani, normal că am avut și eu niște pretenții, nimeni nu muncește pe degeaba în lumea asta. În primul rând era o chestie de respect, îți respecți calitate de antrenor. Nu a fost vorba de sume. Dar, am lăsat-o așa, eu nu am dat declarații, pentru că declarațiile mele puteau fi răstălmăcite. Eu țin foarte mult la proiect, dar sunt dezamăgit de unii oameni cu care am plecat la drum. De oamenii aia sunt dezamăgit. Știți cum pușcașii marini sunt recunoscuți, când moare camaradul îl ia cu el, nu îl lasă în urmă, eu m-am simțit cam lăsat în urmă. Pentru că eu am ridicat mâna, am fost de la început, lumea trebuia să fie alături de mine, chiar dacă am mai făcut și eu greșeli, dar eu am vrut binele proiectului.
– Regretați că nu ați continuat alături de Oțelul ?
– Vreau să vă spun că primele trei săptămâni după ce s-a promovat au fost cele mai urâte din perioada mea de când sunt în fotbal. Pentru că au început tot felul de discuții, cu acuze, că nu știu ce aș fi făcut. Trebuia să ne strângem mâna, trebuia făcută o conferință de presă, atunci lumea era clară, tot felul de vorbe, că aș fi cerut luna de pe cer. Nu, a fost o discuție, nu erau oamenii cu care am plecat eu la drum. Aici m-am simțit jignit, aici am simțit lipsa de respect. Pentru că erau oameni veniți după mine în club. Conducerea clubului trebuia să fie la masă cu mine.
– Până la urma bugetul nu a fost de șase miliarde, au fost mai mare, 10 miliarde de la Primăria Municipiului Galați pentru sezonul 2017 – 2018, plus banii obținuți de la membrii socios
– Cred că bugetul era în jur de 300 de mii de euro, în jur de 350 de mii, cam ăsta preconizasem bugetul, cred că era un buget nu zic foarte bun, dar era un buget bun cu care se putea promova. Nu știu exact ce au avut celelalte echipe. Știu Clujul undeva la 400 de mii de euro, au avut, dar, se poate întâmpla la fotbal, nu-i o mare tragedie că nu s-a promovat. Trebuie făcută o analiză ce s-a greșit, unde s-a greșit, fiecare să își asume responsabilitățile.
– N-a fost diferența cam mare între echipa de pe primul loc și punctele acumulate de Oțelul ?
– Pentru mine a fost o surpriză, în tur eram la două puncte de primul loc și am terminat la opt puncte. Noi am stat destul de bine la jocurile cu contracandidatele, diferența s-a făcut cu echipele mici.
– Ce a lipsit Oțelului să promoveze în Liga a II-a, care a fost ingredientul principal lipsă într-o serie în care a pornit favorită ?
Mi-e greu să vorbesc din afară ce a lipsit, eu ști nu vreau să acuz pe nimeni, ei știu ce s-a întâmplat acolo, probabil perioada de iarnă, de la 2 puncte s-a ajuns la 8, probabil trebuiau în iarnă aduși mai mulți jucători de atac. O echipă care se bate la promovare trebuie să știe să atace pozițional, pentru că toată lumea se va apăra cu Oțelul Galați. Atunci, cred eu ce am văzut s-au adus 3 fundași, plus că la primele etape echipa nu avea atacant, Cîrjan fiind accidentat. Am văzut că echipa și-a intrat în formă în a doua parte a returului, a avut un parcurs mult mai bun.
– Returul a fost început dezamăgitor cu 0 – 0 pe terenul celor de la Odorhei și pe teren propriu cu CSM Focșani.
– Cum am mai spus s-au pierdut puncte importante, plus au mai fost ceva în tur, s-a creat o oarecare neîncredere în echipă, dar apoi echipa și-a revenit am văzut, dar, răul era deja făcut. Aerostar a mers ceas, nu a greșit decât la Ciuc. Am văzut și la Aerostar au făcut transferuri numai jucători de Divizia B de la mijloc în sus. Și-au adus portar să fie juniori restul, Căinari, Hurdubei, jucători de Divizia B, jucători de atac, care chiar au făcut diferența, au înscris mult. Cred eu, fără a supăra pe nimeni, nu am fost la nici un meci pentru că eram supărat pe anumite chestii și nu am fost, dar am văzut meciurile pentru că s-au transmis.
– V-a mai contactat cineva din partea Oțelului din momentul în care nu s-a ajuns la un numitor comun ?
– Am mai vorbit o dată, sau de două ori, cu Marius Cosoreanu imediat atunci la cald, apoi nu am mai vorbit. Am mai vorbit cu diferiți membri, dar oficial nu am fost sunat de nimeni. Nu am mai vorbit, nu s-a mai cerut nici un fel de părere. Asta e fiecare a mers pe drumul lui, eu am urmărit, sunt alături, ce pot să spun, dragoste cu sila nu se poate face. Nu pot să merg undeva, hai vino aici, vezi și tu ce mai faci, nu sunt nici tipul de așa ceva. Dacă mi se cere părerea o spun. Am și eu 16 – 17 ani de când antrenez, vreau să mai spun că unii mă percepeau antrenor de copii și juniori, nu, eu am antrenat Dunărea în Divizia B, am antrenat Oțelul spre sfârșit în Divizia B, am antrenat două echipe în Divizia C, Politehnica și Târgu Neamț, plus titlul câștigat cu juniorii A de la Oțelul.
