Home » , » Cristi Ștefu: Suntem singurul club cu trei jucători la echipa națională de juniori

Cristi Ștefu: Suntem singurul club cu trei jucători la echipa națională de juniori


Managerul sportiv de la CS United Galați, Cristi Ștefu a vorbit la Lider Sportiv, Pro FM Lider FM, despre sectorul juvenil al clubului vicecampion. ”Încă din momentul în care m-am alăturat clubului am plecat de la ideea de a forma o Academie, o școală, o piramidă cât mai completă. Din cauza faptului că nu avem, pe plan național, o competiție pe categorii de vârstă e foarte greu să facem noi aici în pătrățica noastră ceva. Indiferent de vârstă copii au nevoie de competiție, ei nu pot crește doar prin antrenamente, nu ar veni la antrenamente dacă nu ar avea competiție al un moment dat. Atunci e greu să facem noi ceva fără ajutorul Federației la nivel național. Însă, ce s-a dezvoltat, s-a dezvoltat bine, și am încercat să ținem pasul”, a spus Cristi Ștefu.

Managerul clubului gălățean, cel care a și pregătit echipa de juniori, a anunțat că CS United a fost singurul club cu trei reprezentanți la echipa națională de juniori, asta după numai două sezoane de existență. ”Drept dovadă, avem niște performanțe la juniori, copii ăștia adunați din oraș. Chiar mă bucur, este o mândrie proprie, pentru că am fost pe lângă echipă și am trăit și bune și rele împreună și chiar mă bucur că am ajuns vicecampioni naționali. De asemenea, am trimis trei jucători la națională, suntem singurul club de juniori care avem așa număr de sportivi la echipa națională de juniori. E o bucurie, vă dați seama. Acum, e o problemă cu partea de pregătire. Numai noi știm ce am trăit și în ce condiții am pregătit echipa. Dacă noi nu putem oferi condiții mai bune, pe viitor știți cum e, la nivel de juniori performanța asta se uită cu timpul, ei vor să facă pasul la profesionism, trebuie să facem front comun cumva și să le punem la dispoziție în primul rând condiții de antrenamente, săli de antrenamente, antrenori pregătiți, cum de altfel am și căutat de anul trecut și s-a și văzut, domnul Costel Străinu, colegul meu de la echipa U 19 ne-a ajutat, asta face diferența”. 

Cristi Ștefu a subliniat în intervenția de la Lider Sportiv că scopul echipei de juniori este alimentarea echipei de seniori cu jucători. ”Cheltuielile nu sunt foarte mari cu copii, nu zic că sunt aproape de zero, dar oricum eu zic că face toți banii pregătirea unei echipe de juniori. Ar trebui să sperăm în sportul profesionist, pentru că să aduci din alt colț al lumii jucători, ori cât de experimentat ai fi și câte titluri ai avea, mă uit la Timișoara, au jucat cu 100 și ceva de spectatori finala campionatului, pentru că ei nu au jucători din oraș, de acolo. Motivul pentru care încercăm să creștem copii ăsta este, să-i ținem acasă, să le oferim condiții, cei care sunt de aici, pentru că altfel se umple sala”, a încheiat Cristi Ștefu.           
Jika Anda menyukai Artikel di blog ini, Silahkan klik disini untuk berlangganan gratis via email, dengan begitu Anda akan mendapat kiriman artikel setiap ada artikel yang terbit di Creating Website
 
Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. SportGalati.com - All Rights Reserved
Template Modify by Creating Website
Proudly powered by Blogger