După două sezoane cu probleme gruparea gălățeană de handbal CSU Danubius speră ca în noua ediție a Ligii Florilor să fie sparte toate ghinioanele. Antrenorul Vali Costea așteaptă un sezon liniștit după două campionate în care echipa gălățeană a suferit din punct de vedere al accidentărilor și al ghinionului.
Programul gălățencelor în noua ediție a Ligii Florilor este dezechilibrat. După un debut în care vor întâlni echipele din prima parte a clasamentului sezonul trecut (HC Zalău, CSM București), gălățencele vor avea parte de meciuri considerate mai ușoare în partea a doua a campionatului. Vali Costea, tehnicianul grupării gălățene a spus că preferă un astfel de program decât jocuri cu echipele din frunte în ultima parte a campionatului. ”În primele etape programul este mai greu, dar mergem să jucăm, ne jucăm șansa, nu se știe niciodată, este început de campionat. Va fi greu pentru că avem în prima etapă la Baia Mare, apoi vom juca acasă cu HC Zalău, în a treia etapă vom juca la CSM București, iar apoi vine Corona Brașov acasă. Aș prefera așa, decât să am în ultimele etape Zalăul acasă, CSM București ultima etapă și așa mai departe, din capul locului nu poți să faci nimic. Din punctul meu de vedere vor fi niște surprize ca sezonul trecut”.
Debutul în noua ediție a Ligii Florilor pentru CSU Danubius este programat în jurul datei de 2 septembrie, iar echipa gălățeană va juca în prima etapă pe terenul nou promovatei Minaur Baia Mare.