Home » , » Universitatea Galați a parafat alte trei transferuri

Universitatea Galați a parafat alte trei transferuri

 
Gruparea gălățeană de prima ligă, FC Universitatea - promovată recent în Liga I, și-a definitivat lotul cu care va aborda campionatul de debut în eșalonul de elită al fotbalului feminin din România. Pe lângă achizițiile Mirelei Abălașei (portar) și Lidiei Moaca, (ambele de la Fair Play București), Universitatea a perfectat transferul a alte trei jucătoare. Una dintr ele, Nina Anca, provine tot de la clubul bucureștean de prima ligă Fair - Play. Fundașul de 30 de ani a evoluat deja pentru Universitatea în meciul demonstrativ cu selecționata jurnaliștilor gălățeni.  

Începând din sezonul ce va debuta în luna septembrie la Universitatea va evolua și Adelina Ion, 21 de ani, atacant, ultima oară a jucat pentru clubul de prima ligă CFR Timișoara. 

După plecarea Anastasiei Sivolobova, la Heniu Prundu Bârgăului, conducătorii grupării gălățene au completat lotul cu o altă jucătoare internațională din Republica Moldova, Ana Arnăutu. Moldoveanca de 20 de ani evoluează pe postul fundaș, iar ultima oară  a jucat pentru cei de la FC Maksimum Cahul. De asemenea, Ana Arnăutu este componentă a echipelor naționale ale Republicii Moldova, de futsal și pe teren mare. De altfel, Ana Arnăutu, alături de Olga Cușinova și Irina Topal, vor întâlni joi seară, la Chișinău,  selecționata Portugaliei  în preliminariile Campionatul Mondial de Fotbal Feminin, Franța 2019.

Campionatul Ligii I este programat să debuteze la 8 septembrie, dar Universitatea va debuta mai târziu în primul eșalon, mai multe componente ale echipei vor fi angrenate într-o acțiune a echipei naționale feminine de futsal. 
Jika Anda menyukai Artikel di blog ini, Silahkan klik disini untuk berlangganan gratis via email, dengan begitu Anda akan mendapat kiriman artikel setiap ada artikel yang terbit di Creating Website
 
Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. SportGalati.com - All Rights Reserved
Template Modify by Creating Website
Proudly powered by Blogger