Home » » Start lansat pentru United. Victorie în derby-ul de titlu cu Miercurea Ciuc

Start lansat pentru United. Victorie în derby-ul de titlu cu Miercurea Ciuc



Vicecampionii de la United au parte de un debut de campionat prefect. În chiar prima etapă a campionatului Ligii I gruparea gălățeană s-a impus cu scorul 4 - 2, în fața celor de la Miercurea Ciuc, echipa cu cea mai spectaculoasă campanie de transferuri în pauza dintre sezoane. 

United a intrat bine în meci și în minutul 8 vicecampionii aveau avantaj 2 - 0. În minutul doi Andrian Lașcu a deschis scorul, după o fază creată de conaționalul său Constantin Burdujel. Avantajul gălățenilor a fost dublat de Lacșu, cu ajutorul unui șut de la mare distanță, mingea a intrat în poartă după ce a lovit bara interioară a porții harghitene. Imediat harghitenii au oferit replica, Florin Matei a marcat din pasa fratelui Cristi Matei. După ce brazilianul Kailom Borges, în două rânduri, a ratat desprinderea la 3 - 1, United a comis și a șasea greșeală, însă penalitatea de la zece metri a fost apărată de Ionuț Păduraru. De altfel, înlocuitorul lui Welington a făcut un meci mare împotriva harghitenilor. Cu șase minute rămase de jucat antrenorul Florin Igant a solicitat time - out, la reluare Lașcu preia tricoul distinctiv de portar cu sarcini ofensive, iar Florin Ignat își face debutul la United și din postura de jucător. Antrenorul - jucător s-a făcut remarcat imediat cu o pasă  excelentă către Nuno Coco, însă portughezul nu a fructificat assist-ul tehnicianului gălățean. În finalul primei părți și Cosmin Gherman, a riscat și a scos portarul, iar cu aproape 48 de secunde rămase de jucat ciucanii au egalat la doi, 2 - 2 fiind și scorul primei părți. 

La reluare Viorel Cojoc a încercat primul poarta adversă, iar Andrei Crăciun, în minutul 27, a desprins gruparea vicecampioană la 3 - 2.  Cosmin Gherman, tehnicianul harghitenilor, a jucat în cea mai mare parte din repriza secundă cu fly - goalkeeper, iar portarul Ionuț Păduraru, în mai multe rânduri, din propria poartă, a fost foarte aproape să înscrie. Ciucanii au mutat jocul în ultima secvență în terenul gălățenilor, însă Andrian Lașcu a fost omul finalului de meci. Prima dată, în minutul 38.43, internaționalul moldovean a desprins United la 4 - 2, apoi, în ultimul minut a fost eliminat, după cartonașul roșu încasat. Chiar dacă au jucat cu un om în minus în ultimul minut defensiva gălățeană a păstrat avantajul de două goluri. 

United: Ionuț Păduraru, Andrei Dinicuță -  portari; 

Constantin Burdujel, Nuno Coco, Andrei Crăciun Andrian Lașcu; 

Viorel Cojoc, Octavian Cireș, Ovidiu Tudose, Kailom Borges

Matei Boșneagă, Florin Ignat, Vasile Boubătrân. 

Cu punctele acumulate în jocul cu echipa din Miercurea Ciuc vicecampionii de la United ajung la zero în clasament, după ce sezonul a fost început de echipa gălățeană cu  - 3 puncte, detalii aici. Pentru United urmează jocul din etapa a II-a, de la Iași, cu Poli, 17 septembrie, urmând ca în etapa a III-a să joace pe teren propriu cu CFF Clujana Cluj - Napoca.        
Jika Anda menyukai Artikel di blog ini, Silahkan klik disini untuk berlangganan gratis via email, dengan begitu Anda akan mendapat kiriman artikel setiap ada artikel yang terbit di Creating Website
 
Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. SportGalati.com - All Rights Reserved
Template Modify by Creating Website
Proudly powered by Blogger